Ziua mondială a urbanismului este celebrată anul acesta la București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara

Ziua mondială a urbanismului este celebrată anul acesta la București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara

Anul acesta, pe data de 8 noiembrie, Facultatea de Urbanism a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Registrul Urbaniștilor din România (RUR) și Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR) celebrează Ziua Mondială a Urbanismului prin organizarea următoarelor micro-evenimente:

La București, la sediul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” va avea loc un eveniment dedicat educației în urbanism și parcursului profesional al tinerilor profesioniști din domeniu precum și discutării provocărilor determinate de Agenda Urbană a Uniunii Europene pentru dezvoltarea urbană și teritorială. La eveniment sunt invitați să participe studenți ai Facultății de Urbanism din UAUIM, cadre didactice, specialiști din administrația centrală și locală, din birouri de proiectare, ONG-uri și din domeniul consultanței. Întâlnirea va avea loc în Sala Frescelor din UAUIM, între orele 16.30-20.30 și va fi urmată de un cocktail și vizitarea expoziției de proiecte ale absolvenților Facultății de Urbanism. În cadrul evenimentului va fi decernat și Premiul de excelență „Mihai Alexandru” pentru tineri cercetători în urbanism.

flyer-zmur

La Iași, cu prilejul  zilei mondiale a urbanismului, RUR, prin Biroul Teritorial Iaşi organizează un atelier tematic de planificare spațială la sediul său din B-dul. Dimitrie Cantemir nr. 1, sc. B, parter, ap. 4, începând cu orele 16.00. Obiectivul atelierului tematic: identificarea, analiza şi aducerea în spațiul public a unor aspecte relevante (teoretice şi practice) ale planificării spațiale şi semnalarea problemelor dezvoltării spațiale (urbane şi de nivel teritorial) actorilor urbani şi teritoriali implicați precum şi formularea unor propuneri concrete de soluționare a disfuncționalităților din acest domeniu al dezvoltării. În deschidere vor fi prezentate documente recente promovate de Consiliul European al Urbaniștilor: Carta Urbanismului European și Carta europeană a democrației participative în procesele de planificare spațială.

La Cluj-Napoca, în sala din cadrul Prefecturii Cluj (B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 58) specialiști din mediul profesional, academic și din administrație vor discuta despre: practica planificării spațiale: prezent și perspective (instrumente, instituții), rolul specialiștilor în planificare spațială, în societate, locuire și sănătate urbană. Evenimentul va începe la ora 10.00 și va include o serie de prezentări referitoare la tematica anunțată, urmate de o sesiune de dezbateri.

La Timișoara, Biroul Teritorial RUR al Regiunii de Dezvoltare Vest organizează, la sediul său din str. Coriolan Brediceanu nr.8, et. 5, o manifestare la care sunt invitați să participe arhitecți șefi de județe și arhitecți șefi de municipii, reședințe de județ și specialiști, membrii APUR, din regiune, având ca temă „Practica planificării spațiale -problemele administrațiilor locale”.