Cu profundă tristețe, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România anunță trecerea în neființă a distinsului nostru coleg, membru de onoare al asociației, Prof. Dr. Arh. Peter Derer, care a părăsit această lume la data de 18.04.2023.
Cu o carieră impresionantă în domeniul arhitecturii și urbanismului, dedicat vieții academice și cercetării, Domnul Peter Derer a adus o contribuție semnificativă în mediul profesional și a lăsat un impact profund asupra studenților și colegilor săi.
Asociația Profesională a Urbaniștilor din România transmite sincere condoleanțe familiei în aceste momente dificile.
https://www.uniuneaarhitectilor.ro/in-memoriam-peter-derer?fbclid=IwAR137oseMgOGkod7o6xA9iByQe8Qk1wPYs8Kx4oK3y-9CWbdrOkWUvHt7X4
Respect
Acesta este primul cuvânt ce îmi vine în minte când scriu despre domnul profesor Derer.
Un perfect respect, în dublu sens : de la noi, studenții (și apoi colaboratorii) săi dar și de la domnia sa către noi (și de altfel către toți colaboratorii săi). Un fel de “corectitudine a relației” pe care am întâlnit-o rar în decursul vieții. Domnul profesor Derer ni se adresa tuturor cu “dumneavoastră”, cu o deferență care stimula la rându-i atenție în dialog.
L-am avut între profesorii de la urbanism care m-au format ca arhitect, am colaborat cu dumnealui la atelier, ca tânăr cadru didactic, am conlucrat în perioada în care a fost secretar de stat în ministerul care (încă) se mai ocupa de amenajarea teritoriului, apoi, împreună cu prietenul meu Gabriel Pascariu l-am avut coleg de birou (și acum, termenul de coleg clar mai curând un privilegiu al nostru, decât un ceva ce ar sugera poziții similare).
În toate aceste decenii, nu a existat niciodată vreun moment în care domnul profesor Derer sa nu fie deschis pentru sfaturi, pentru lămurirea vreunei nedumeriri, pentru găsirea echilibrului sau a clarității necesare în vreo discuție profesională sau didactică. O deschidere poate parcimonioasă, dar în laconismul conversațiilor prevalau mereu argumentele serioase, un fel de bucurie a căutării soluțiilor optime – o bucurie bine “temperata”, abia simțindu-se dincolo de seriozitatea care nu îl părăsea niciodată.
Scria în același mod serios, argumentat și respectuos: cele doua volume despre capitalele Scandinaviei m-au făcut nu doar să mă formez mai bine ca urbanist, dar au fost și călăuze atunci când după ani, am vizitat țările nordice; pe de altă parte, răspunsurile relativ-lapidare dar tranșante, la o masa rotundă de la „Urbanismul” la care a participat prin corespondență, au ilustrat clar modul în care el însuși a receptat 20 de ani de urbanism si amenajarea teritoriului, post 1990.
Am admirat, împreună cu Gabi, cum și către sfârșitul carierei didactice dovedea aceeași recunoscută seriozitate profesională: venea înainte de curs în birou și își revedea notele pentru cursul respectiv, era întotdeauna punctual, cu ținuta ireproșabilă și cu un fel de “modestie stăpânită”, caracteristica dascălilor înțelepți; în pauză revedea notele sau discuta câteodată cu noi ce a constatat la curs – mereu deferent, nesentențios și deschis către lămuriri.
Nu îmi aduc aminte de efuziuni sentimentale, dar rar, când dădeai mâna cu domnia sa și era într-o dispoziție optimistă (sau poate mulțumit de discuția pe care tocmai o avusese cu noi), simțeai acel respect poate puțin mai “cald” și un fel de confirmare sau încredere pe care ți-o transmitea.
Hanna a fost mereu, în ultimii ani, un bun mesager al gândurilor și urărilor mele pentru dumnealui, înțelegătoare și atât de atașată de tatăl ei – îi rămân atât de recunoscător.
Respect este, explicabil, cuvântul greu și potrivit, deloc formal, și în aceste zile triste de despărțire de Domnul Profesor Peter Derer.
Liviu Ianăși
Ce veste năprasnică!
… și cât de adânc m-a lovit.
așa că nu mai respiram același aer, deși nu l-am mai revăzut de când am terminat facultatea acum mulți-mulți ani.
dl profesor Derer este urbanistul din mine! nu doar pentru că mi-a fost îndrumător de diplomă, dar pentru tot, absolut tot și totul în studenția mea.
temelia, consistența, claritatea, ceea ce te ține pe drumul tău și face totul să pară așa …. ușor, firesc. și ce blândețe și bunătate. cred că a fost primul meu suport necondiționat. nici nu am știut că există așa ceva până la el.
de la el iubesc eu urbanismul!
ce om fantastic și ce profesor minunat!
nu reușesc sa găsesc sens și cuvinte.
e așa, ca și cum mi se învârte nordul combinat cu atât de multa recunoștință și admirație profunda că am avut un mic moment în care drumurile s-au intersectat. un moment atât de decisiv.
“numele tău, numele meu scris aici, trebuie să fie de dimensiuni normale, doar un cartuș. nu facem fală cu numele. conținutul și calitatea proiectului e semnătura. nu numele.”
eram atât de mândră și umilă că m-a ales să îmi fie îndrumător. eram întra-adevăr încrezută, cu nasul pe sus, doar pentru asta. m-a ghicit din prima. cea mai mare frică a mea era să îl dezamăgesc, să dezlipesc cumva calitatea proiectului meu de numele lui. a mers la fix. am tras de mii de ori mai cu râvnă, numai să țin mândria numelui lui pe planșele proiectului meu.
a fost un proiect bun. datorită lui.
am fost o studentă bună. datorită lui.
sunt o urbanistă îndrăgostită de urbanism. datorită lui!
cu mare tristețe,
dar cu atâta recunoștință.
lumea mea e mult mai puțină de acuma!
Andreea Udrea
Profesorul D.
Profesorul Derer este pentru mine modelul de urbanitate. O definiție extinsă a termenului ne spune că este vorba despre bună-cuviință, decență, politețe, respect, curtoazie. Termenul trimite și la urbanism. Cu alte cuvinte, Profesorul Derer a fost un model de comportament urban. Această calitate a sa a fost expresia unei atitudini consecvent asumate în comunitate în general, și în mediul academic în particular, care a impus mereu în jurul său reacții în oglindă, educând și formând alte caractere prin forța exemplului personal. Urbanitatea sa s-a manifestat cu o forță și mai mare în gândirea și în reflecțiile sale referitoare la modul în care arhitectura și urbanismul determină evoluția și transformarea societății. Exprimate verbal, în conversații sau ex-cathedra, acestea au rămas în memoria unora dintre noi, și foarte multe sunt consemnate în textele pe care le-a publicat în reviste de specialitate (precum Revista Monumentelor Istorice, Jurnalul Științific al ICOMOS, Urbanismul-serie nouă) sau de mai largă circulație, cu caracter cultural sau de opinie (Observator Cultural, „22”, Dilema Veche, România Literară, etc.). Merită amintite în aceste momente de aducere aminte câteva dintre opiniile sale, exprimate în ultimele decenii, cu privire la o serie de momente și acțiuni definitorii pentru urbanismul din așa numita epocă a tranziției. De exemplu, într-un articol publicat în revista „22”, Profesorul Derer face o analiză profundă, aproape un rechizitoriu al eșecului utilizării rezultatelor notabile ale concursului „București 2000”. Una dintre concluzii relevă un posibil trist adevăr: „Concursul Bucureşti 2000 ar fi putut atenua, măcar vizual, diverse efecte ale aroganței comuniste. Renunțarea la el poate avea legătură cu intențiile urmașilor de a prezerva aidoma ansamblul.” Un alt caz, abordat în articole care s-au succedat în timp, publicate tot în revista „22”, este cel al Palatului Știrbei, aflat de vreo 15 ani sub asaltul așa-zișilor dezvoltatori. Analizele prezentate sunt bine documentate și afirmațiile concludente: Ceea ce fac azi destui „dezvoltatori“, arhitecți și edili continuă degradarea statutului de elită pe care trebuie să-l dețină zona centrală a oricărei capitale care se respectă. Scandalul legat de Complexul Palatului Știrbei reprezintă un caz „apoteotic“: raderea unor componente firești ale ansamblului princiar și „edificarea“ pe locul lor, în chiar coasta monumentului istoric, a unui „monument“ al pragmatismului cămătăresc! Într-un alt articol, publicat în Observator Cultural, în 2009, Profesorul abordează cazul incendiului de la Millenium Business Center, turnul de peste 70 metri ridicat în coasta Bisericii Armenești, avertizând – nu pentru prima oară – asupra politicii dezastroase a Bucureștiului în privința amplasării „zgârie-norilor”, afirmând în mod deschis complicitatea dintre investitori, primari, proiectanți, și inspectori: „la Bucureşti pare că extinderea „zgârie-norilor“ mimează reinventarea roții, finalitatea lor esențială constând în maximizarea profitului în dauna efectelor colaterale (asupra populației sau fondului construit).” Sunt doar trei exemple dintr-o lungă suită de teme abordate printre care se numără: minele de la Roșia Montană, patrimoniul brâncușian, retrocedarea Casei Monteoru, tentativa de amplasare a Catedralei Neamului în Parcul Carol și multe altele. A dezvăluit cu precizie erorile comise în legătură cu multe valori de patrimoniu, oferind de fiecare dată contraexemple și alternative bine documentate și argumentate. Din păcate, vocea sa – chiar dacă nu singulară – nu s-a făcut auzită suficient de puternic în mediul profesional pentru a genera o atitudine adecvată la nivel de bresle. Textele sale trebuie însă cunoscute în continuare, și mesajul lor amplificat permanent astfel încât să reverbereze ca o undă de șoc. Închei, amintind de insistența cu care prin 2007-2008, în calitate de președinte al Uniunii Arhitecților a acționat pentru crearea unui „Observator urban”, ca un instrument de monitorizare a vieții urbane și a dezvoltării orașelor, afirmând că „m-am implicat în lansarea la apă a acestei bărcuțe, care sper să ajungă crucișător”.
Mă bucur că în anumite momente am avut privilegiul de a-i fi alături în diverse ipostaze, pentru momentele petrecute în biroul mustind de istorie urbanistică, de la etajul II al corpului vechi al Școlii de Arhitectură, așa cum frumos menționa mai înainte prietenul meu Liviu.
Gabriel Pascariu
